- 1
 - În al douăzeci şi şaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda.
 - 2
 - Avea şaisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iecolia, din Ierusalim.
 - 3
 - El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său, Amaţia.
 - 4
 - Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
 - 5
 - Domnul a lovit pe împărat cu lepră, şi el a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită. Şi Iotam, fiul împăratului, era în fruntea casei şi judeca poporul ţării.
 - 6
 - Celelalte fapte ale lui Azaria şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
 - 7
 - Azaria a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iotam.
 - 8
 - În al treizeci şi optulea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Zaharia, fiul lui Ieroboam. A domnit şase luni.
 - 9
 - El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi părinţii lui; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
 - 10
 - Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului şi l-a omorât; şi, în locul lui, a domnit el.
 - 11
 - Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
 - 12
 - Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu, Domnul, când zisese: „Fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.”
 - 13
 - Şalum, fiul lui Iabeş, a început să domnească în al treizeci şi nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria.
 - 14
 - Menahem, fiul lui Gadi, s-a suit din Tirţa şi a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Şalum, fiul lui Iabeş, şi l-a omorât; şi, în locul lui, a domnit el.
 - 15
 - Celelalte fapte ale lui Şalum şi uneltirea pe care a făcut-o sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
 - 16
 - Atunci Menahem a bătut Tifsahul şi pe toţi cei ce erau în el, cu ţinutul lui dinspre Tirţa; l-a bătut pentru că nu-şi deschisese porţile. Şi a spintecat pântecele tuturor femeilor însărcinate.
 - 17
 - În al treizeci şi nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria.
 - 18
 - El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut, cât a trăit, de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
 - 19
 - Pul, împăratul Asiriei, a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint ca să-l ajute să-şi întărească domnia.
 - 20
 - Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare câte cincizeci de sicli de argint. Împăratul Asiriei s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci în ţară.
 - 21
 - Celelalte fapte ale lui Menahem şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
 - 22
 - Menahem a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.
 - 23
 - În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.
 - 24
 - El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
 - 25
 - Pecah, fiul lui Remalia, slujbaşul lui, a uneltit împotriva lui; l-a lovit la Samaria, în palatul casei împăratului, ca şi pe Argob şi Arie; avea cu el cincizeci de oameni dintre fiii galaadiţilor. A omorât astfel pe Pecahia şi a domnit în locul lui.
 - 26
 - Celelalte fapte ale lui Pecahia şi tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
 - 27
 - În al cincizeci şi doilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Pecah, fiul lui Remalia. A domnit douăzeci de ani.
 - 28
 - El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
 - 29
 - Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileea, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria.
 - 30
 - Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, l-a lovit şi l-a omorât, şi a domnit el în locul lui, în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Ozia.
 - 31
 - Celelalte fapte ale lui Pecah şi tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
 - 32
 - În al doilea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început să domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda.
 - 33
 - Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.
 - 34
 - El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său, Ozia.
 - 35
 - Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului.
 - 36
 - Celelalte fapte ale lui Iotam şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
 - 37
 - În vremea aceea, Domnul a început să trimită împotriva lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia.
 - 38
 - Iotam a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahaz.
 
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
November 4
Kétéves:
- I. év: 2Sám 16
 - II. év: Hós 9
 - Zsid 6:1-20
 - Zsolt 105:16-36
 - Péld 27:1-2
 
Példabeszéd
 Mert azok még aludni sem tudnak, ha nem tehetnek rosszat; és kimegy szemükből az álom, ha mást romlásra nem juttathatnak.