- 1
 - În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani.
 - 2
 - El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârşit aceleaşi păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
 - 3
 - Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a dat în mâinile lui Hazael, împăratul Siriei, şi în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împăraţii aceştia.
 - 4
 - Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea sub care ţinea împăratul Siriei pe Israel,
 - 5
 - şi Domnul a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor şi au locuit în corturile lor ca mai înainte.
 - 6
 - Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască; s-au dedat şi ei la ele, şi chiar idolul Astarteii stătea încă în picioare la Samaria.
 - 7
 - Din tot poporul lui Ioahaz, Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreţi, zece care şi zece mii de pedeştri; căci împăratul Siriei îi prăpădise şi-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare.
 - 8
 - Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el şi isprăvile lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
 - 9
 - Ioahaz a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioas.
 - 10
 - În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şaisprezece ani.
 - 11
 - El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s-a dedat la ele ca şi el.
 - 12
 - Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
 - 13
 - Ioas a adormit cu părinţii săi. Şi pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel.
 - 14
 - Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe faţa lui şi a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui.”
 - 15
 - Elisei i-a zis: „Ia un arc şi săgeţi!” Şi a luat un arc şi nişte săgeţi!
 - 16
 - Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta.” Şi după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului
 - 17
 - şi a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit.” Şi a deschis-o. Elisei a zis: „Trage.” Şi a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.”
 - 18
 - Elisei a mai zis: „Ia săgeţi.” Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori, apoi s-a oprit.
 - 19
 - Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori.”
 - 20
 - Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.
 - 21
 - Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare.
 - 22
 - Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahaz.
 - 23
 - Dar Domnul S-a îndurat de ei şi a avut milă de ei, Şi-a întors faţa spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, n-a vrut să-i nimicească, şi până acum nu i-a lepădat de la faţa Lui.
 - 24
 - Hazael, împăratul Siriei, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad.
 - 25
 - Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetăţile luate de Hazael de la Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori şi a luat înapoi cetăţile lui Israel.
 
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
November 4
Kétéves:
- I. év: 2Sám 16
 - II. év: Hós 9
 - Zsid 6:1-20
 - Zsolt 105:16-36
 - Péld 27:1-2
 
Példabeszéd
 Hallgasd, fiam, és fogadd be beszédeimet, így sokasodnak meg életed évei.