Online Biblia

Biblia

  • Párhuzamos olvasás
  • Fordításokról

Keresés

Beállítások
Ékezet nélküli találatok elfogadása.
Csak szó eleji egyezés elfogadása.
Betöltéskor fókusz a keresésre.
  • Fordításokról
  • Szentírásról
  • Bibliaolvasó kalauz
  • Bővítmények

Traducerea Cornilescu » Ioan » 9. Fejezet
Fejezetek
  • 1 
  • 2 
  • 3 
  • 4 
  • 5 
  • 6 
  • 7 
  • 8 
  • 9 
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
1
Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
2
Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”
3
Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
4
Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.
5
Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.”
6
După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta
7
şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care tălmăcit înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine.
8
Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?”
9
Unii ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu; dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: „Eu sunt.”
10
Deci i-au zis: „Cum ţi s-au deschis ochii?”
11
El a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: „Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te.” M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”
12
„Unde este Omul acela?”, l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu ştiu.”
13
Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
14
Şi era o zi de Sabat când făcuse Isus tină şi-i deschisese ochii.
15
Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, şi văd.”
16
Atunci unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.” Alţii ziceau: „Cum poate un Om păcătos să facă asemenea semne?” Şi era dezbinare între ei.
17
Iarăşi au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?” „Este un proroc”, le-a răspuns el.
18
Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până n-au chemat pe părinţii lui.
19
Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru care spuneţi că s-a născut orb? Cum, dar, vede acum?”
20
Drept răspuns, părinţii lui au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
21
Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.”
22
Părinţii lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.
23
De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.”
24
Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că Omul acesta este un păcătos.”
25
El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.”
26
Iarăşi l-au întrebat: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?”
27
„Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!”
28
Ei l-au ocărât şi i-au zis: „Tu eşti ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.
29
Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar Acesta nu ştim de unde este.”
30
„Aici este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii.
31
Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
32
De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
33
Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”
34
„Tu eşti născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei, „şi vrei să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.
35
Isus a auzit că l-au dat afară; şi, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”
36
El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?”
37
„L-ai şi văzut”, i-a zis Isus, „şi Cel care vorbeşte cu tine Acela este.”
38
„Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat.
39
Apoi Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi.”
40
Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi şi noi orbi!”
41
„Dacă aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.
  • « Ioan 8. Fejezet
  • Ioan 10. Fejezet »

Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki  
Igehirdetés.ma
Ige  "Vakok" és "nem látók"
Ige  A nyáj pásztorai az újszövettségben-Az újszövettségi pásztorok ismérve!
Ige  A szenvedés oka
Ige  János evangéliuma - 42 rész
Ige  János evangéliuma - 43 rész
Ige  János evangéliuma - 44 rész
Ige  Jn. 9,1
Ige  Jn. 9,18-23
Ige  Jn. 9,2-4
Ige  Jn. 9,24-34
Ige  Jn. 9,35-41
Ige  Jn. 9,5-17
Ige  Lelki vakság

Kalauz

Június 16

Egyéves:

  • 1Kir 15:25-17:24
  • ApCsel 10:23b-48
  • Zsolt 134:1-3
  • Péld 17:9-11

Kétéves:

  • I. év: 5Móz 2
  • II. év: Ézs 30
  • ApCsel 10:23b-48
  • Zsolt 134:1-3
  • Péld 17:9-11

Példabeszéd

Kinyilatkoztatást mond a király ajka, az ítélethozatalkor se szóljon hamisságot a szája.
Péld. 16:10