Online Biblia

Biblia

  • Párhuzamos olvasás
  • Fordításokról

Keresés

Beállítások
Ékezet nélküli találatok elfogadása.
Csak szó eleji egyezés elfogadása.
Betöltéskor fókusz a keresésre.
  • Fordításokról
  • Szentírásról
  • Bibliaolvasó kalauz
  • Bővítmények

Traducerea Cornilescu » Estera » 5. Fejezet
Fejezetek
  • 1 
  • 2 
  • 3 
  • 4 
  • 5 
  • 6 
  • 7 
  • 8 
  • 9 
  • 10
1
A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul şedea pe scaunul lui împărătesc în casa împărătească, în faţa uşii casei.
2
Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat şi a atins vârful toiagului.
3
Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.”
4
Estera a răspuns: „Dacă împăratul găseşte cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.”
5
Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă îndată şi aduceţi pe Haman, cum doreşte Estera.” Împăratul s-a dus cu Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera.
6
Şi pe când beau vin, împăratul a zis Esterei: „Care este cererea ta? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.”
7
Estera a răspuns: „Iată ce cer şi ce doresc.
8
Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului şi dacă găseşte cu cale împăratul să-mi îndeplinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li-l voi pregăti, şi mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.”
9
Haman a ieşit în ziua aceea vesel şi cu inima mulţumită. Dar, când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se scula, nici nu se mişca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu.
10
A ştiut totuşi să se stăpânească şi s-a dus acasă. Apoi a trimis să aducă pe prietenii săi şi pe nevasta sa, Zereş.
11
Haman le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie şi despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile şi slujitorii împăratului.
12
Şi a adăugat: „Eu sunt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu împăratul la ospăţul pe care l-a făcut, şi sunt poftit şi pe mâine la ea cu împăratul.
13
Dar toate acestea n-au niciun preţ pentru mine câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul acela, şezând la poarta împăratului.”
14
Nevasta sa, Zereş, şi toţi prietenii lui i-au zis: „Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi, şi mâine dimineaţă cere împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat. Apoi vei merge vesel la ospăţ cu împăratul.” Părerea aceasta a plăcut lui Haman şi a pus să pregătească spânzurătoarea.
  • « Estera 4. Fejezet
  • Estera 6. Fejezet »

Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki  
Igehirdetés.ma
Ige  5. rész: A király előtt
Ige  Türelmes sakk-matt

Kalauz

Június 16

Egyéves:

  • 1Kir 15:25-17:24
  • ApCsel 10:23b-48
  • Zsolt 134:1-3
  • Péld 17:9-11

Kétéves:

  • I. év: 5Móz 2
  • II. év: Ézs 30
  • ApCsel 10:23b-48
  • Zsolt 134:1-3
  • Péld 17:9-11

Példabeszéd

Aki behunyja szemét, azért teszi, hogy álnokságot tervezzen, aki összeszorítja ajkát, véghez is viszi a gonoszságot.
Péld. 16:30