- 1
 - În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să împărăţească peste Iuda, Abiam.
 - 2
 - A împărăţit trei ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.
 - 3
 - El s-a dedat la toate păcatele pe care le făcuse tatăl său înaintea lui; şi inima lui n-a fost întreagă a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.
 - 4
 - Dar din pricina lui David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumină la Ierusalim, punând pe fiul lui după el şi lăsând Ierusalimul în picioare.
 - 5
 - Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, hetitul.
 - 6
 - Între Roboam şi Ieroboam a fost război tot timpul cât a trăit Roboam.
 - 7
 - Celelalte fapte ale lui Abiam şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Între Abiam şi Ieroboam a fost război.
 - 8
 - Abiam a adormit cu părinţii lui şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Asa.
 - 9
 - În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa.
 - 10
 - El a domnit patruzeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.
 - 11
 - Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David.
 - 12
 - A scos din ţară pe sodomiţi şi a îndepărtat toţi idolii pe care-i făcuseră părinţii lui.
 - 13
 - Şi chiar pe mama sa, Maaca, n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astarteii. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars în pârâul Chedron.
 - 14
 - Dar înălţimile n-au pierit, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.
 - 15
 - El a pus în Casa Domnului lucrurile hărăzite de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase.
 - 16
 - Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.
 - 17
 - Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să împiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
 - 18
 - Asa a luat tot argintul şi tot aurul care rămăseseră în vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului şi le-a pus în mâinile slujitorilor lui, pe care i-a trimis la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Împăratul Asa a trimis să-i spună:
 - 19
 - „Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit un dar în argint şi în aur. Du-te, rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”
 - 20
 - Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii lui împotriva cetăţilor lui Israel, şi au pustiit Iionul, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chinerotul şi toată ţara lui Neftali.
 - 21
 - Când a auzit Baeşa lucrul acesta, a încetat să mai întărească Rama şi s-a întors la Tirţa.
 - 22
 - Împăratul Asa a chemat pe tot Iuda, fără să lase la o parte pe cineva, şi au ridicat pietrele şi lemnul pe care-l întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei; şi împăratul Asa le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei lui Beniamin şi Miţpei.
 - 23
 - Toate celelalte fapte ale lui Asa, toate isprăvile lui şi tot ce a făcut şi cetăţile pe care le-a zidit nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Totuşi, la bătrâneţe, a fost bolnav de picioare.
 - 24
 - Asa a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Iosafat.
 - 25
 - Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel.
 - 26
 - El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea tatălui său, săvârşind păcatele în care târâse tatăl său pe Israel.
 - 27
 - Baeşa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui şi Baeşa l-a omorât la Ghibeton, care era al filistenilor, pe când Nadab şi tot Israelul împresurau Ghibetonul.
 - 28
 - Baeşa l-a omorât în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi a domnit el în locul lui.
 - 29
 - Când s-a făcut împărat, a ucis toată casa lui Ieroboam, n-a lăsat să scape nimeni cu viaţă, ci a nimicit totul, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robul Său Ahia din Silo,
 - 30
 - din pricina păcatelor pe care le făcuse Ieroboam şi în care târâse şi pe Israel, mâniind astfel pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
 - 31
 - Celelalte fapte ale lui Nadab şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
 - 32
 - Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.
 - 33
 - În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste tot Israelul la Tirţa, Baeşa, fiul lui Ahia. A domnit douăzeci şi patru de ani.
 - 34
 - El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea lui Ieroboam, săvârşind păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.
 
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
November 4
Kétéves:
- I. év: 2Sám 16
 - II. év: Hós 9
 - Zsid 6:1-20
 - Zsolt 105:16-36
 - Péld 27:1-2
 
Példabeszéd
 Ragaszkodj az erkölcsi tanításhoz, ne hagyd el, hanem őrizd meg azt, mert az a te életed.