- 1
- Pustiul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul;
- 2
- se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.
- 3
- Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină.
- 4
- Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”
- 5
- Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor;
- 6
- atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustiu vor ţâşni ape, şi în pustietate, pâraie;
- 7
- marea de nisip se va preface în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de apă. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor vor creşte trestii şi papură.
- 8
- Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.
- 9
- Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, şi nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.
- 10
- Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Július 31
Kétéves:
- I. év: Józs 9
- II. év: Jer 16
- Róma 14:1-23
- Zsolt 24:1-10
- Péld 20:12
Példabeszéd
Ismerik férjét a kapukban, mikor együtt ül a tartomány véneivel.